curs de

autoapărare

Vrei să urmezi cursul de autoapărare? Hai să îl cunoști pe Sorin Lupașcu, practicant judo din 1973, practicant karate shotokan fudokan din 1986, practicant aikido din 1990, actualmente instructor daitoryu aikijutsu hakkodenshin (4 dan), cel care i-a antrenat și pe cascadorii lui Steven Seagal.

La Casa de Cultură a Studenților din București cursul de autoapărare este gratuit și este destinat exclusiv elevilor și studenților cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani.

Cursul se desfășoară în sala cu oglinzi (sala nr 8 subsol) într-o atmosferă de siguranță, bisăptămânal, luni și joi în intervalul orar 19.00-20.30.

Dacă vrei să participi, înscrie-te completând formularul din google docs: https://forms.gle/TSfxzKpXAXUSvPvS7

Pentru alte informații poți scrie un email la anda.avramut@ccs.ro

Secretul adaptării constă în a înțelege că forța de adaptare și puterea de viață depind de personalitatea fiecaruia, ce, odată descifrată, poate fi antrenată fizic și mental pentru acest scop.

Cursul de autoapărare te va învăța:

  • cum să dezechilibrezi orice persoană care te atacă, transformând energia lui negativă în energie pozitivă pentru tine.
  • cum să te orientezi către căutarea cauzelor lipsei de stăpânire, incoerența și ineficiența în acțiuni.
  • cum să eviți impactul cu puterea loviturii atacatorului și să creezi o situație în care cel ce te-a atacat nu mai poate să-și folosească puterea.

 

Femeile sunt de obicei ținte ale atacurilor din cauză că, în general au o constituție fizică inferioară bărbaților. Acesta este un motiv pentru a învăța niște principii de autoapărare care să nu facă apel la forța fizică ci, mai degrabă, la a folosi forța adversarului și de a o întoarce împotriva lui.

Pe măsură ce abilitățile se dezvoltă, veți reacționa instinctiv folosind mișcările cele mai eficiente și veți avea o gamă mare de posibilități de acțiune în orice situație conflictuală.

Veți dezvolta, de asemenea, și o capacitate de control asupra propriei persoane și asupra mediului ce vă înconjoară, capacitate ce vă poate da o șansă atât într-o situație conflictuală în particular, cât și în viață în general.

Un modul de curs pentru începători va include aspecte privind:

  1. Evitarea pericolului – Întotdeauna aceasta va fi o primă opțiune, urmată de un dialog verbal. Invățați să descifrați posturile corporale ce dau primele semnale ale unei agresiuni.
  2. Increderea în sine și hotărâre în acțiuni. Fiți un om hotărât dar nu agresiv!
  3. Cum facem față unei agresiuni – Ințelegerea mecanismului de frică și canalizarea acestui sentiment. Evitarea paraliziei în fața pericolului.
  4. Lovituri: cum să ne apărăm, cunoasterea punctelor vitale ale corpului.
  5. Tehnici de eliberare din diverse situații de priză: prindere de o mână, de ambele, de rever, de gât, din față sau din spate, etc.
  6. Metode de reacție la atacurile cu piciorul
  7. Arme – reguli de acțiune în cazul în care agresorul este înarmat. Transformarea obiectelor personale în arme.
  8. Metode și principii de apărare împotriva mai multor adversari
Skip to content