Ca activitate permanentă a C.C.S. București dedicată dezvoltării abilităților studenților, CCCDP se înscrie în cerințele Anului European al Competențelor 2023, a cărui Agendă pentru Competențe prevede la punctul 8 “Îmbunătățirea abilităților de viață”.
În ședințele de Consiliere pentru carieră și viață, studenții sunt ghidați în ritm propriu și pe o cale personalizată pentru a-și crește încrederea în forțele proprii și stima de sine, pentru a face rapid o schimbare pe plan profesional sau personal, ori pentru a primi sprijin într-o situație care le produce anxietate sau pe care nu o pot gestiona singuri.
Prin discuțîi care îi provoacă să gândească profund, tinerii trec printr-un proces de autocunoaștere și de conștientizare a a nevoilor, opțiunilor și priorităților lor, pentru ca să poată lua deciziile cele mai bune pentru ei pe plan personal și profesional și să-și planifice eficient obiectivele și rezultatele dorite.
Demarat după pandemie, proiectul a devenit necesar în această perioadă complicată, în care toți oamenii și în special tinerii, simt din ce în ce mai mult nevoia de sprijin în față provocărilor.
De asemenea, tinerii își doresc să performeze, iar consilierea și coaching-ul pentru carieră și viață îi ajută în adoptarea unor mentalități și comportamente de succes durabile.
Misiunea CCCDP este de a ajuta studenții să devină rezilienți, să își îmbunătățească calitatea vieții, precum și starea de bine emoțională și mentală.
Ședințele sunt confidențiale, au loc online și sunt gratuite.
Pentru noi protectia datelor dumneavoastra personale este foarte importanta.
Datele sunt colectate in scopul asigurarii celor mai bune oferte pentru dumneavoastra si pentru a va oferi cea mai buna experienta …
Adresa: Calea Plevnei 61, sector 1, 010223
Tel: (+40)21 315 40 55, fax: (+04) 21 312 19 20
Email: ccs@ccs.ro, ccs.bucuresti@mfamilie.gov.ro