Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti vă invită să participaţi la ediţia a XXVIII-a a Salonului Naţional de Fotografie „Fotogeografica”.
Înscrierile se pot efectua până pe 31 iulie 2024, on-line, pe www.fotogeografica.ro, cu lucrări în cele trei secţiuni ale concursului: patrimoniu cultural, peisaj natural și wildlife, în categoriile elevi/studenți și open (fără limitare de vârstă).
Jurizarea lucrărilor se realizează între 15 – 25 august 2024, iar anunţarea rezultatelor se va face în data de 15 octombrie 2024 cu ocazia vernisajului Salonului Fotogeografica 2024.
Expoziţia cu cele mai valoroase lucrări va putea fi vizionată în perioada 15 – 30 octombrie 2024.
Concomitent, vor avea loc o serie de evenimente complementare și conexe cu teme din domeniul ştiinţei, culturii sau sportului, conferințe și seminarii, activități de informare și conștientizare publică.
Componența juriului este următoarea:
Secțiunea patrimoniu cultural: Ana Dumitru, Codrin Anton, Grigore Roibu
Sectiunea peisaj: Daniel Bălțat, Daniel Mîrlea, Zoltán Gergely Nagy
Secțiunea wildlife: Alexandra Ion, Gabriel Șerban, Silviu Matei
Președinte de onoare: Cristian Lascu
Se vor acorda câte trei premii, pentru fiecare dintre cele două secţiuni, la fiecare din categoriile anunțate. Acestea constau în programe şi tabere tematice (Romania Student Tour), workshop-uri în arii protejate.
Acţiunea este derulată de Casa de Cultură a Studenților București, sub egida Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalitălității de Șanse.
Fotogeografica este un brand consacrat și are, până în prezent, un palmares impresionant, fiind una dintre cele mai logevive acțiuni cultural-educative din România. Este cea mai importantă manifestare la nivel naţional din domeniul concursurilor de fotografie, având ca tematică promovarea valorilor naturii, a culturii şi tradiţiilor româneşti. www.fotogeografica.ro
***
Fotogeografica s-a transformat dintr-un concurs anual de fotografie deschis tineretului, completat cu o multitudine de activități, publicații, expediții de teren și o permanentă interogație despre rolul acestui gen, într-o ”mișcare-fenomen”. Standardul a crescut an de an, iar premianții au devenit ulterior profesioniști respectați, cu trofee în competiții prestigioase internaționale, au ilustrat publicații și albume, au realizat expoziții personale de mare succes. Imaginile lor sunt nu numai un document ci și un îndemn. Patrimoniul natural și cultural este o parte importantă din identitatea noastră și o moștenire ce obligă. Manifestarea a devenit o tradiție culturală în România și un brand consacrat.