Eveniment CCS

Ștefan-Vodă

teatrul pod vă invită, luni 29.04, ora 19:00 la spectacolul Ștefan-Vodă
Colaj de Dorel Șandor și Cătălin Naum după „Trilogia Moldovei” de Barbu Ștefănescu Delavrancea

Coordonator: Mihai Munteniță
Scenografie: Miruna Rădulescu
Gen: dramă istorică
Durată: 40 min
Cu: Tudor Georgescu, Grațian Sonu, Cezar Barbu, Marius Lică, Maximilian Tănase, Bianca Zaharia, Andreea Pleșa, Alexandra Ciurlea, Clara Bilțiu

Colajul făcut de Dorel Șandor și Cătălin Naum, plecând de la „Trilogia Moldovei” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, a adunat la Teatrul Pod, încă din anul 1975 (când a avut premiera), tineri care și-au dorit să descopere tainele artei teatrale. În 2024, „Ștefan-Vodă” revine la Teatrul Pod, din nou. Într-un spațiu ca cel al podului din Casa de Cultură a Studenților din București lucrurile capătă o altă greutate, oamenii/actorii se prezintă altfel, timpul poate să stea în loc, iar spectacolele nu sunt spectacole. Noua trupă a Teatrului Pod vă invită la vizionarea unui exercițiu. Nici nu poate fi altfel, decât un exercițiu, pentru că la Teatrul Pod nu contează spectacolul, ci devenirea oamenilor întru și pentru teatru.

Acest eveniment reprezintă rezultatul programului de mentorat „Cătălin Naum”.

Pentru rezervări accesați link-ul: https://ccs.ro/2024/04/23/stefan-voda/ 

Skip to content