Schimbul cultural “Zilele Prieteniei” ajuns în acest an la cea de a VII-a ediție, este un eveniment organizat de Casa de Cultură a Studenților din București care presupune un
workshop de dans folcloric între Ansamblul folcloric ”Doinița” și un ansamblu folcloric din țară finalizat cu un spectacol comun de folclor pentru publicul larg.
La edițiile anterioare invitații noștri au fost ansambluri precum Junii Brașovului (Brasov), Mărtișorul (Cluj-Napoca), Doina Carpaților (Iași), Doina Timișului (Timișoara), Șinca Noua (Șinca Noua), Românașul (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca) iar spectacolul comun a încântat deopotrivă atât participanții cât și publicul spectator.
Detalii și foarte multe fotografii de la edițiile anterioare sunt publicate pe paginile de facebook/CCSBuc și facebook/AnsambulDoinita
Anul acesta invitații noștri sunt de la Școala de dans ”Vasile Stoia” a ansamblului folcloric Mărginimea din Sibiu.
Vă invităm, așadar, să vă bucurați alături de reprezentanții și invitații noștri de frumusețea dansului românesc sâmbătă, 5 noiembrie 2022, ora 18.00 la Casa de Cultură a Studenților din București.
Intrarea este liberă.
Zilele Prieteniei – 2022-ed a VII-a
Finanțator : Ministerul Familiei, Tineretului și Sportului
Organizatori : Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, Ansamblul folcloric ”Doinița”
Coordonator proiect : Anda Avrămuț , email : anda.avramut@ccs.ro