Mica săptămână de muzică veche

În asaltul gălăgios si bulversant al timpului contemporan, când armonia şi bucuria muzicii este lăsată deoparte în favoarea zgomotului, când contemporanul ne aleargă prin viaţă sau când milioanele de biţi ne ţintuiesc în faţa radiaţilor luminoase în ideea destinderii, încercăm să ne reîntoarcem către izvoarele culturii, redescoperind şi recuperând identităţi culturale.
Dorinţa noastră este de a

reda tinerilor, şi nu numai lor, bucuria de odinioară a muzicii, a vieţii, a reda identitatea culturală europeană care trebuie să stea la baza casei unite a Europei.
Prin diversitate creăm unitatea, iar unitatea se arată în toată diversitatea ei.
Pe parcursul a trei zile (4 – 6 noiembrie 2016) la Casa de Cultură a Studentilor din București, în sala POD se vor prezenta concerte de muzică medievală, renascentistă, barocă şi tradiţională veche. Vor fi prezenți lăutiștii Nicolae Szekely din Hunedoara și Cristi Lazăr din Iași, Grupul de muzică medievală și renascentistă Huniadi Cantores din Hunedoara și Grupul de muzică medievală și tradițională Truverii din București, gazde ale acestui eveniment.
Înaintea acestor concerte tot în Casa de Cultură a Studenților (între 1 – 3 noiembrie) cei doi lăutiști vor colabora într-un atelier de muzică veche împreună cu alți interpreți de muzică veche care vor pregăti câteva bucăți muzicale spre a fi prezentate împreună.

 

Programul concertelor va fi :
- 4 noiembrie, vineri, ora 19:00 – concert de lăută Nicolae Szekely și Cristi Lazăr la care vor fi invitați și cei ce au participat la ateliere
- 5 noiembrie, sâmbătă, ora 19:00 – concert cu HUNIADI CANTORES
- 6 noiembrie, duminică, ora 19:00 – concert “Secundum Peregrinatione” cu TRUVERII
Participarea publicului este liberă.


Organizatori:
Casa de Cultură a Studenților din București
Societatea Cultural Artistică de Tineret CONCRET
În parteneriat cu :Fundația pentru Tineret a Municipiului București
Sub egida :Ministerului Tineretului și Sportului
Colaborator: Asociația Culturală Teatrul Pod

Parteneri în promovare: gratuitor.ro, studland.ro, umblat.ro, bucharestculturalevents.ro, bucurestiivechisinoi.ro