25 de ani de la Primul Festival Medieval din ROMANIA - SIGHIŞOARA 1992

În perioada 27 - 30 mai, a.c., la Sighişoara şi Bucureşti se organizează o serie de evenimente culturale pentru a sărbători aniversarea a 25 de ani de la Primul Festival Medieval din România – Sighişoara, 1992. În acel an, Societatea Cultural Artistică de Tineret CONCRET din Bucureşti, Primăria Municipiului Sighişoara, Organizaţia Democratică de Tineret din Târgu Mureş, în parteneriat cu TVR, UNITER, Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti,  cu sprijinul financiar al Ministerului Tineretului şi Sportului şi a sponsorului principal Rank Xerox,  puneau bazele fenomenului de festival medieval în România.

 

 În acest context, o parte din organizatorii primei ediţii de festival şi-au dat mâna să realizeze un moment Aniversar în 27 mai 2017 la Sighişoara. Evenimentul îşi propune să aducă în prim plan discuţii despre mişcarea artistică medievală, ce a însemnat ea atunci şi ce reprezintă acum, prezentări ale programelor şi proiectelor din acest an, precum şi momente de muzică şi poezie sustinute de artiştii participanţi ai festivalurilor din primii ani. Totodată, Grupul de Muzică medievală şi tradițională TRUVERII, condus de regizorul şi unul dintre fondatorii conceptului de festival medieval, Mihai Serghei Todor, vor interpreta o serie de cântece cu specific şi vor delecta audienţa cu poveşti despre viaţa vremurilor vechi transpusă în muzică.

Pentru mai multe detalii îl puteţi contacta pe – Mihai Serghei Todor – 0722 261 557,
mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. şi webpage http://mediovalia.blogspot.ro/.

 

Program activităţi

  • mai 2017 Sighișoara - Primărie
  • Conferința: Începuturile Festivalului,
  • Conferința: Mișcarea Medievală în prezent,
  • Conferința: Ediția 2017 a Festivalului Medieval de la Sighișoara
  • Spectacol : recital de poezie medievală, farse medievale, Concert de muzică medievală cu TRUVERII
  • mai 2017 Turul Cetății necunoscute însoțit de Toboșarul Cetăţii și notarul Georgius Kraus

30 mai 2017 București – Ecran Club (Quantic) de Zilele FTMB

  • Expozițe: Amintiri din Sighișoara
  • Conferința: începuturile
  • Concert TRUVERII

 

 

Organizatori:

Primăria Municipiului Sighișoara

Societatea Cultural Artistică de Tineret CONCRET

Parteneri:

Fundația pentru Tineret a Municipiului București

Casa de Cultură a Studenților din București

Asociația pentru Educație Deschisă - Sighișoara

Sprijin:

Centrul de Informație Turistică UNESCO – Sighișoara

SC WANDERLUST SRL - Sighișoara

Asociația MIORITICS

Participanți:

Grupul de muzică medievală și tradițională TRUVERII

Actori, participanți la primele ediții ale Festivalului

 

 Scurt istoric:

In vara anului 1991, Compania de Artă STUDIO 24 de la Casa de Cultură a Studenților din București poposea în târgul Sighişoarei, în periplul transilvănean al primului turneu cu spectacole stradale făcut în România: Transilvania’91. Atunci, tinerii studenţi s-au îndrăgostit de acest oraş şi s-au gândit că ceva ar trebui să se întâmple ceva.

Mihai Serghei Todor, actual regizor, liderul Companiei, și Gabriel Apostol, actor, regizor la Teatrul Țăndărică (atunci , încă student UNATC), au ideea unui Festival Medieval.

In mai 1992, această idee a fost pusă în practică de SCAT CONCRET (în care se aflau și cei de la STUDIO 24) , TVR, ODT MUREŞ şi Primăria Sighişoara, susţinută de Ministerul Tineretului şi Sportului, Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti şi Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, fără a uita sponsorul principal Rank - Xerox, al cărui Director general, domnul Marian Popa - originar din Sighişoara, era un vizionar precum iniţiatorii Festivalului, și, astfel, a luat naștere Festivalul de Artă Medievală pentru Tineret, primul festival de gen din România (SCAT CONCRET a mai participat la organizarea ediţiilor din 1994 – 1996).

Mai multe despre începuturi pe :

http://mediovalia.blogspot.ro/p/festivalul-de-arta-medievala-sighiosra.html